Europarlamentarul PNL Daniel Buda, membru al Comisiei pentru Agricultură de la Bruxelles, cere autorităților române să ia măsuri mai ferme pentru combaterea răspândirii pestei porcine africane. În opinia lui Daniel Buda, îngroparea porcilor uciși nu va face altceva decât să prelungească perioada în care România va fi afectată de această maladie. El crede că singura soluție ar fi cumpărarea unor incineratoare mobile în care să fie arși porcii afectați de pestă în gospodăriile țărănești.
Declarațiile europarlamentarului PNL au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă organizate la Cluj. În acest context, Daniel Buda i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să îi demită pe ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, și pe șeful Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Geronimo Brănescu.


