Clujul se pregătește pentru debutul celui mai mare festival muzical din România. La Untold sunt așteptați peste 400.000 de fani ai unor DJ-i și muzicieni precum Armin van Buuren, Tiesto sau The Chainsmokers.
Centrul Clujului este plin de tineri veniți din toate colțurile lumii pentru a participa la Untold. În hotelurile, motelurile și pensiunile din Cluj nu prea mai sunt locuri de cazare. De asemenea, au fost închiriate și locurile puse la dispoziție în căminele universităților clujene. Există și clujeni care și-au închiriat propriile apartamente pentru perioada Untold. Astfel, un apartament cu o cameră poate fi închiriat cu aproximativ 400 de euro pentru zilele de festival.
Organizatorii au anunțat și că au decis să introducă o modalitate de check-in on-line pentru abonații festivalului, pentru a reduce timpul de așteptare la cozi. În perimetrul Untold, plățile nu vor putea fi făcute cash, ci doar cu ajutorul unei brățări speciale, contactless, pe care participanții la festival își pot încărca ce sumă doresc. Forțele de ordine au anunțat, la rândul lor, că au luat măsuri speciale pentru a preveni traficul și consumul de droguri. Zilele trecute, au prins un columbian care venise cu droguri la Cluj. În zona festivalului a fost oprită circulația rutieră, iar cei care vor să ajungă la festival sunt sfătuiți să o facă cu mijloacele de transport în comun, pe jos sau cu taximetre.



