Clujul este capitala mondială a matematicii în aceste zile

Clujul este, în aceste zile, capitala mondială a matematicii. Orașul găzduiește cea mai importantă competiție de profil, Olimpiada Internațională de Matematică. România participă cu un lot de șase elevi, iar coordonatorul lotului național, Radu Gologan, este de părere că elevii români au șanse să obțină două medalii de aur.

La Olimpiada Internațională de Matematică de la Cluj-Napoca participă 615 elevi din 110 țări. Reprezentanți din alte patru țări participă în calitate de observatori. În aceste zile, la Cluj, au sosit liderii țărilor participante, împreună cu observatorii Olimpiadei. Specialiștii în matematică încearcă să găsească în aceste zile cele mai potrivite șase probleme destinate concurenților, probleme care să fie compatibile cu cunoștințele științifice oferite de sistemele școlare din cele 110 țări participante și care, totodată, să pună în valoare capacitatea analitică a elevilor.

Organizatorii au precizat că cele șase probleme pe care vor trebui să le rezolve concurenții la Olimpiadă nu țin de domeniul cercetării științifice, ci reprezintă mai degrabă un fel de șah matematic. Adică, problemele vor pune în valoare logica și cunoștințele dobândite până acum de către concurenți, nu intuiția lor științifică, după cum spune coordonatorul lotului național al României, Radu Gologan. Olimpiada va fi deschisă oficial duminică, de la ora 11.00, în Sala Polivalentă. Probele de concurs vor avea loc tot în Sala Polivalentă, luni și marți. Joi va avea loc festivitatea de premiere. Printre participanți se numără și fiul președintelui Siriei. Hafez al Assad are 16 ani și a mai participat și la Olimpiada Internațională de Matematică de la Rio de Janeiro.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × five =