Un ofițer de pompieri din Cluj, victima unui atentat terorist în Mănăștur?

Un ofiţer de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Avram Iancu” din Cluj a fost rănit uşor în urma unei explozii petrecute în cartierul Mănăştur. Ofițerul de pompieri este supus unor investigații medicale la Spitalul Județean Cluj, potrivit ClujInsider.ro.

În jurul orei 08.30, când se întorcea acasă de la serviciu, un ofiţer de pompieri a observat o cutie amplasată lângă maşina sa. A luat cutia în mâini, iar aceasta a explodat. Ar fi vorba de un dispozitiv artizanal. Ofiţerul de pompieri a suferit răni uşoare pe mâini şi pe faţă, însă viața sa nu a fost pusă în pericol. Cazul este investigat de procurorii DIICOT, precum și de serviciile specializate în materiale explozive din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj. De asemenea, la investigație participă și specialiști din cadrul Serviciului Român de Informații. Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Ioan Moldovan, a declarat că ofițerul în cauză lucrează în cadrul instituției de mai mult de 10 ani. El a stat de vorbă cu acesta și a spus că ofițerul se simte mai bine, dar că este marcat psihic de cele întâmplate.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 − 8 =