Emil Boc vrea ca transportul public din Cluj să devină sută la sută electric după 2025

Clujul mizează tot mai mult pe transportul electric. Este primul oraș care a cumpărat autobuze electrice pentru transportul în comun. Acestea au fost achiziționate cu ajutorul unei finanțări oferite de Guvernul Elveției. Primarul Emil Boc afirmă că, după anul 2025, Clujul va trece în întregime pe transportul public electric.

Primele 10 autobuze electrice destinate transportului public din România circulă de câteva săptămâni pe străzile din Cluj-Napoca. Ele deservesc liniile care traversează centrul orașului, pentru că, în acest mod, municipalitatea dorește să reducă poluarea. Aceste autobuze au fost produse de o firmă din Polonia și au dotări de ultima generație, spune primarul Clujului, Emil Boc.

Municipalitatea clujeană dorește să atragă fonduri europene pentru a cumpăra noi autobuze electrice, dar și noi tramvaie și troleibuze, a mai spus Emil Boc. Este vorba de 30 de noi autobuze electrice, de 24 de tramvaie și de 50 de troleibuze până în anul 2020.

Obiectivul primarului este ca Clujul să devină primul oraș din România care va avea un transport public nepoluant, deservit sută la sută de mijloace de transport electrice. De asemenea, Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația pentru cumpărarea primelor trei mașini electrice care vor intra în dotarea Poliției Locale.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 − one =