Cinci manuscrise ale lui Ion Agârbiceanu, expuse la Galeriile Făclia din Cluj

Cinci manuscrise ale scriitorului clujean Ion Agârbiceanu vor fi expuse, timp de o lună, la Galeriile Făclia din Cluj. Galeriile sunt deschise de redacția ziarului clujean Făclia și pot fi vizitate gratuit la sediul lor de pe strada Clinicilor.

Printre manuscrisele expuse se numără și opere care sunt inedite. Cele cinci manuscrise sunt schițele ”Drumul spre pace” și ”Nu încep”, nuvela ”Prietenie”, prezentarea romanului ”Strigoiul”, precum și un discurs ținut la Uniunea Scriitorilor. Prezentarea celor cinci manuscrise va fi realizată de profesorul universitar Ilie Rad.

Manuscrisele îi aparțin colecționarului Alin Samochiș. El le-a primit cadou de la fiica lui Ion Agârbiceanu, în anul 1991.

”Destinul lui Ion Agârbiceanu este exemplar și ilustrează vigoarea intelectualității transilvănene, care a reușit să facă, într-o singură generație sau în două, saltul de la coarnele plugului la onorurile Academiei. Ion Agârbiceanu a venit pe lume într-o familie modestă, cu opt copii. În perioada 1892 – 1900, el a urmat școlile Blajului, care erau, în epocă, cele mai bune școli ale românilor din Transilvania și care ofereau o educație solidă. În perioada 1900 – 1904, Ion Agârbiceanu a urmat cursurile Facultății de Teologie din Budapesta, iar în anul 1905, el s-a înscris la Facultatea de Litere din Budapesta, secția de limbi clasice, istorie și română. Nu a apucat să urmeze decât un semestru, pentru că a fost rechemat în Transilvania, unde a fost numit subprefect al Internatului de Băieți din Blaj.

Ion Agârbiceanu a fost hirotonit preot greco-catolic și a fost apoi trimis să ia în primire parohia unită din Bucium, din Munții Apuseni. Experiențele de viață pe care Ion Agârbiceanu le-a trăit ca simplu preot la țară i-au influențat foarte mult gândirea și opera literară. ”Fefeleaga” este o scriere născută din aceste experiențe. Apoi, Ion Agârbiceanu a fost mutat într-o comunitate mult la înstărită, Orlat, din județul Sibiu. Veche vatră grănicerească, locuită de oameni liberi, ajunși la bunăstare ca urmare a libertăților și scutirilor acordate comunității în perioada în care orlățenii erau datori cu slujbă ostășească credincioasă față de Împărat, Orlatul a contribuit la formarea lui Ion Agârbiceanu ca preot și predicator de har. Prieten cu poetul Octavian Goga, Ion Agârbiceanu a început o bogată activitate literară.

La izbucnirea Primului Război Mondial, el a refuzat, alături de întreaga ierarhie greco-catolică, să depună jurământ de credință față de Dubla Monarhie. Ion Agârbiceanu vedea doar două căi de urmat pentru a asigura viitorul românilor din Imperiul Austro-Ungar: fie reuniți într-un stat aparte, în cadrul unei federații conduse de Casa de Habsburg, fie uniți cu Regatul României. Drept urmare, când, în august 1916, Armata Regală Română, pornită să dezrobească Transilvania, a intrat în Orlat, el s-a alăturat fraților de peste Carpați. Iar când Armata Regală a fost nevoită să se retragă, Ion Agârbiceanu a urmat-o în clipele de restriște de pe frontul din Moldova, unde ultima bucată liberă de pământ românesc era apărată de soldații însuflețiți de pilda Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I cel Loial. Preotul greco-catolic a devenit preot militar și a asigurat, în perioada 1917 – 1918, asistența spirituală pentru militarii din Corpul Voluntarilor Ardeleni din Armata Regală Română. 

Întors în țară, Ion Agârbiceanu s-a stabilit la Cluj, unde a preluat conducerea ziarului Patria, editat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, guvernul provizoriu condus de Iuliu Maniu. Din anul 1919, talentatul preot unit a devenit membru corespondent al Academiei Române. Deși îl prețuia pe Iuliu Maniu, Ion Agârbiceanu l-a urmat în plan politic pe prietenul său, Octavian Goga, alături de care a intrat în efemera alcătuire politică a eroului de pe frontul din Moldova, mareșalul Alexandru Averescu. 

În plan spiritual, Ion Agârbiceanu s-a bucurat de încrederea episcopului-martir Iuliu Hossu, cel care avea să devină primul cardinal român din istorie, Ion Agârbiceanu a fost numit, în anul 1930, protopop greco-catolic al Clujului, iar din anul 1931 a devenit canonic al Eparhiei Române Unite de Cluj-Gherla. În paralel cu activitatea ecleziastică, a continuat să publice povestiri, nuvele și romane, dar și scrieri cu caracter teologic. 

Marele scriitor a fost, după Restaurație, unul dintre sprijinitorii Regelui Carol al II-lea, Regele Culturii, Chiar și după ce Carol al II-lea a intrat în deriva care avea să îl conducă la instaurarea unui regim autoritar, Ion Agârbiceanu a continuat să îi fie alături. Din anul 1938, el a fost numit director al ziarului Tribuna, care exprima în Transilvania poziția oficială a regimului de autoritate regală, iar în același an a fost numit senator și a devenit vicepreședinte al Senatului României.

După cedarea Transilvaniei de Nord, ocupată de Ungaria, Ion Agârbiceanu s-a refugiat la Sibiu, acolo unde se afla în pribegie și Universitatea Regele Ferdinand I. Ion Agârbiceanu a renunțat să mai facă politică, însă a sprijinit ofensiva românească pentru eliberarea Basarabiei. Întors acasă după anul 1945, Ion Agârbiceanu a intrat în vizorul autorităților comuniste, care i-au interzis scrierile teologice, mai ales după ce bolșevicii au încercat să desființeze Biserica Greco-Catolică. Ion Agârbiceanu a refuzat să treacă la cultul ortodox și a rămas preot credincios Bisericii Catolice până la moartea sa. El însă a fost ferit de cununa de martir, deoarece, în perioada în care se bucura de poziții influente, îi protejase pe anumiți militanți comuniști, fără însă să adere la ideologia lor. El a făcut acest lucru din spirit de caritate creștină. Cazul său nu este unul singular. De martiriu a fost ferit și marele savant greco-catolic Alexandru Borza. La rândul său, marele naturalist a fost preot greco-catolic, protopop onorar al Clujului și a refuzat să își abjure credința. Întemeietor al Grădinii Botanice din Cluj, după o îndelungată carieră de profesor în Școlile Blajului, și Alexandru Borza i-a protejat, din milă creștină, pe marxiștii persecutați în perioada interbelică.

Ion Agârbiceanu a fost însă apreciat, după moartea lui Stalin, intervenită în anul 1953, pentru accentele sociale din scrierile sale. De aceea, în anul 1955, el a fost numit membru plin al Academiei Române. Scrierile sale literare au fost incluse în manuale, însă scrierile sale teologice au rămas interzise. Ele au început să fie reeditate abia din anul 2004”, scrie ClujToday.ro.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × 3 =