Pagina de istorie: 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, susținută și de Franța

În urmă cu 100 de ani, Sfatul Țării de la Chișinău repara o mare nedreptate istorică. Deputații basarabeni votau Unirea cu Regatul României, după 106 ani în care pământul românesc dintre Prut și Nistru se aflase sub ocupație rusească. Din partea României, meritul pentru Unire le-a revenit în primul rând Regelui Ferdinand I și Reginei Maria, precum și unei personalități istorice care a fost efectiv demonizată în perioada interbelică de către adversarii săi politici: marele om de stat Alexandru Marghiloman.

La începutul anului 1918, situația României era disperată. Rămasă singură pe Frontul de Est, după ce în Rusia a izbucnit Revoluția Bolșevică, România a fost nevoită să ceară armistițiu și să înceapă negocierile pentru o pace separată cu Puterile Centrale. Sub ocupație germană, austro-ungară, bulgară și otomană se aflau Oltenia, Muntenia și Dobrogea, însă Armata Română reușise să apere Moldova. În aceste condiții, prim-ministrul liberal Ion I.C. Brătianu a demisionat, iar după o serie de convulsii politice, Regele Ferdinand I a convenit să ofere conducerea Guvernului fruntașului conservator Alexandru Maghiloman, care era bine văzut de germani și de austro-ungari.

Noul Guvern s-a confruntat cu o problemă imensă. Pe front, ostilitățile încetaseră, însă în România și în Basarabia, care devenise o republică autonomă în cadrul Rusiei, dezertorii bolșevici provocau dezordini grave. Mai mult, Adunarea Națională Ucraineană a decretat că Basarabia este parte a Ucrainei. În aceste condiții, deputații basarabeni din Sfatul Țării au cerut sprijinul României. Armata Română a trecut Prutul în ianuarie 1918. În luna martie, o delegație basarabeană, în frunte cu Ion Inculeț, Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu a ajuns la Iași, pentru a negocia Unirea. Alexandru Marghiloman a cerut părerea reprezentanților diplomatici ai țărilor aliate cu România. Cel mai puternic sprijin a venit din partea Franței. De asemenea, Alexandru Marghiloman a negociat și cu reprezentanții Puterilor Centrale, iar Germania și-a manifestat acordul. În aceste condiții, în data de 27 martie, Sfatul Țării a votat Unirea cu Regatul României.

Citiți mai ulte pe ClujToday.ro și RFI.ro.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 − 5 =