Pagina de istorie: Ziua în care România a devenit regat, văzută prin ochii lui Carol I

În data de 14 martie 1881, România devenea regat. Cele două Camere ale Parlamentului au luat decizia de a proclama regatul, după victoria obținută în Războiul de Independență. Încoronarea primului Rege al României, Carol I, a fost amânată pentru 10 Mai, pentru a coincide cu aniversarea fondării Dinastiei Române, în 1866, și a proclamării independenței, în 1877.

În primăvara anului 1881, România cunoștea o perioadă deosebit de fastă. În timpul scurt trecut de la Unirea din 1859 a Valahiei cu Moldova, România câștigase un principe domnitor care era înrudit cu mai toate marile familii imperiale și regale dn Europa, în 1866. De asemenea, primise o Constituție modernă și liberală, care, de exemplu, interzicea pedeapsa cu moartea sau cu confiscarea averii.

În anul 1877, România își proclamase independența, care fusese apoi câștigată pe câmpurile de luptă din Balcani, prin eroismul ostașilor români. Independența fusese recunoscută de Marile Puteri în anul 1878, prin tratatele de pace de la San Stefano și Berlin, iar România primise Dobrogea drept compensație pentru sudul Basarabiei, răpit de Rusia care se transformase din aliată în dușmană a României.

Liderii românilor erau de părere că noul statut internațional al României trebuia să fie consacrat prin proclamarea sa ca Regat. Deja, Principele Carol I primise titlul de Alteță Regală încă din anul 1878. Însă Carol I ar fi dorit să mai amâne proclamarea sa ca Rege, din modestie și din spirit auster. Însă oamenii de stat români nu mai aveau răbdare, după cum nota Carol I în Jurnalul său.

Citiți ce a scris Carol I în jurnalul său, pe ClujToday.ro și RFI.ro.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen − 16 =