Pagina de istorie: Cum i-au luat britanicii înapoi Ordinul Jartierei lui Ceaușescu

În 1978, în timpul vizitei de stat a lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu în Marea Britanie, Regina Elisabeta a II-a i-a făcut dictatorului român o mare onoare: i-a acordat Ordinului Jartierei, cea mai înaltă distincţie britanică. Însă britanicii i-au retras-o, în decembrie 1989. Aflaţi povestea Ordinului Jartierei dat şi luat lui Ceauşescu din Pagina de istorie, difuzată de RFI.

În anul 1978 avea loc un dezgheţ diplomatic al Marii Bitanii faţă de România, după ce Nicolae Ceauşescu şi-a manifestat deschis intenţia de a se deprinde de politica paternalistă a URSS. Ca o încurajare pentru politica sa anti-răsărit, cea mai puternică monarhie din lume a întins covorul roşu dictatorilor români Nicolae şi Elena Ceauşescu cu ocazia vizitei pe care aceştia au efectuat-o în luna iunie a anului 1978.

Ceremonialul de primire a Ceauşeştilor a ţinut trei zile, iar presa britanică a scris numai cuvinte de laudă despre cei doi. Regina Elisabeta a II-a l-a plimbat cu caleaşca pe Nicolae Ceauşescu. Era primul şef de stat socialist care făcea o vizită oficială la curtea Reginei.

Nicolae Ceauşescu a primit toate onorurile care i se cuvin unui şef de stat. În ciuda protestelor exilului democratic românesc, Regina Elisabeta a II-a i-a acordat „Ordinul jartierei“, cea mai înaltă distincţie cavalerească britanică.

În urma unor noi proteste a liderilor români din exil care reclamau încălcările drepturilor omului din România, făcute sub comanda lui Ceauşescu, şi în urma contextului politic din România, britanicii decid, la câteva zile după izbucnirea Revoluţiei din decembrie 1989, să-i retragă lui Ceauşescu Ordinul Jartierei. Unii spun că, de fapt, britanicii nu ar fi retras decoraţia, ci pur şi simplu ar fi cerut-o înapoi, în urma decesului conducătorui suprem, pentru că această distincţie are un număr fix de decoraţii, iar la moartea celui care a primit Ordinul Jartierei, el trebuie înapoiat.

Aflaţi ce s-a întâmplat cu Ordinul Jarteirei şi cum l-au primit britanicii înapoi, din Pagina de istorie.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × 3 =