Elek Levente (USR): „Am decis că voi face tot ce depinde de mine ca nimeni să nu mai coboare treptele tribunalului înghițindu-și lacrimile”

Liderul filialei locale a Uniunii Salvați România ne vorbește despre motivele care l-au făcut să intre în partid, situația politică actuală, prioritățile Clujului și planurile de viitor ale organizației.

Presa Locală: Cine este Elek Levente?

Elek Levente: Elek Levente este un simplu cetățean al Clujului care după o experiență de 17 ani de procese cu un fost senator (o personalitate marcantă a vieții publice din anii ’90) și posibilitatea de a vizita aproape toate statele din Europa, a decis să nu mai înghită nimic, să se implice și să-și dorească o țară ca afară. Șirul lung de procese mimate m-au învățat să înțeleg cât de dăunătoare este corupția, cât de mare nevoie are cetățeanul de un sistem juridic sănătos. Am învățat să urăsc în adevăratul sens al cuvântului pilele, relațiile și șpaga. La vârsta de 21 de ani viața mi-a oferit o confruntare dură cu realitatea din sistemul juridic românesc și din administrație. Atunci am decis că voi face tot ce depinde de mine, ca nimeni să nu mai sufere cu dreptatea în mână din cauza unor aranjamente oculte, nimeni să nu mai coboare treptele tribunalului înghițindu-și lacrimile așa cum am fost eu nevoit să o fac în nenumărate rânduri pe parcursul celor 17 ani.

Presa Locală: Ce v-a determinat să intrați în politică și de ce ați ales USR?

Elek Levente: Am fost un cetățean activ și implicat de când mă știu. Am luptat pentru asfaltarea străzilor pe care am locuit, am încercat să fiu la curent cu tot ce se întâmplă în comunitate și să nu trec nepăsător pe lângă nereguli. Am ajuns să fiu campion absolut la sesizări depuse la primărie sau poliția locală. Ca simplu cetățean este destul de greu să fii ascultat în România. În 2014 când abuzurile urbanistice și corupția din administrația locală au ajuns lângă casa mea, în sensul adevărat al cuvântului, văzând că vocea mea de cetățean este ignorată, am decis să înființez o asociație. Astfel a luat ființă APUC (Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului) al cărui membru fondator sunt alături de câțiva vecini de pe strada pe care locuiesc. În 2016 am primit invitația de a intra în politică, alături de USR, dar inițial am refuzat. După mai multe discuții am ajuns la concluzia că este necesar ceea ce fac prin APUC dar nu este suficient. Degeaba ne luptăm împotriva unui proiect abuziv în timp ce primăria autorizează în același timp zeci de proiecte cu dedicație la fel de abuzive. Singura variantă era implicarea totală, intrarea în politică și încercarea de a schimba lucrurile prin schimbarea legislației. Nu a fost o decizie ușoară, și pentru mine la fel ca pentru mulți alții politica părea un mediu în care mai bine nu intri. Am ales USR pentru că părea singura opțiune credibilă și singura organizație politică crescută de jos în sus, pornită de activiști civici cu care rezonam și pe mulți dintre ei deja îi cunoșteam. Singura organizație care avea criterii serioase de integritate și care-și propunea cu adevărat să lupte împotriva corupției și a proastei administrații aducând în față persoane foarte bine pregătite.

Presa Locală: De ce credeți că USR este o alternativă mai bună decât alte partide de opoziție?

Elek Levente: USR este singura alternativă în momentul de față pentru că restul partidelor și-au demonstrat incapacitatea de a guverna și de a selecta oameni integri. Sper să devenim o alternativă cât mai credibilă alături de noile formațiuni apărute ca RO 100, Pentru Iași, POL etc.

Presa Locală: Cum decurge colaborarea cu PNL și PMP la nivel local?

Elek Levente: Până în momentul de față nu există nici un fel de colaborare între USR și PNL sau PMP la nivel local. Colegii noștri ne consideră mult prea puțin importanți și au ales să ne ignore.

Presa Locală: În opinia dvs. există vreo soluție pentru a scoate PSD de la putere înainte de alegerile parlamentare din 2020?

Elek Levente: Având în vedere situația reală din opoziția de azi, care nu înțelege pericolul PSD, este greu de crezut că se va putea realiza o majoritate PNL+USR+PMP+UDMR+alții înainte de 2020. În același timp am rețineri mari că o astfel de construcție ar rezista. Mai degrabă aș vedea rezolvarea situației prin alegeri anticipate.

Presa Locală: Care considerați că sunt principalele probleme ale județului Cluj ce soluții propuneți?

Elek Levente: Județul Cluj, în ciuda faptului că este considerat un județ de top din România pentru că stă foarte bine comparativ cu alte județe, este departe de ce ar trebui să fie, având în vedere potențialul de care dispune. Clujul nu trebuie comparat (nici ca județ) cu Caraș Severin, Botoșani sau Sălaj. Noi trebuie să ne comparăm cu Frankfurt, Koln, Praga, Rotterdam sau Lyon. Problema cea mai importantă este administrația neprofesionistă care duce la derapaje, corupție, pierderi de fonduri etc. Managementul gunoaielor, infrastructura, transportul, învățământul rural, sistemul de asistență medicală la țară, lipsa locurilor de muncă cred că sunt probleme reale ale județului și care așteaptă rezolvare urgentă.
– În primul rând aș propune profesionalizarea aparatului din subordinea CJ. Cooptarea de tineri bine pregătiți care să știe să utilizeze tehnologia modernă și eficientizarea activității, oameni care știu să gestioneze fonduri, știu să scrie proiecte și au cultul lucrului în echipă. Desigur motivați cu salarii pe măsură. Eliminarea imediată a celor care nu corespund funcțiilor ocupate.
– Identificarea de soluții pentru sprijinirea companiilor care investesc în mediul rural și oferă locuri de muncă. Nu înțeleg de ce nu putem avea o mică făbricuță în comunele mari precum Panticeu, Mociu, Aghireș, Cornești etc. Nu înțeleg cum nu se pot face investiții în Gherla sau Huedin, unde dispunem de toate facilitățile logistice, infrastructură, forță de muncă ieftină.
– Elaborarea unui plan de management al deșeurilor pentru tot județul împreună cu toți factorii implicați inclusiv societatea civilă, deblocarea imediată a vechiului proiect cu tragerea la răspundere a celor vinovați pentru proasta sau frauduloasa gestionare.
– Încurajarea efectivă a profesorilor și medicilor care sunt dispuși să lucreze în mediul rural.
– Desființarea și comasarea comunelor care nu reușesc să se întrețină și dovedesc an de an că sunt ineficiente.
– Programe clare care să încurajeze activitățile asociative din mediul rural (agricultori, crescători de animale, turism rural etc).
– Gestionare eficientă și LEGALA a fondurilor APIA.
– Elaborarea unui plan de transport public de persoane la nivelul întregului județ bazat pe nevoi și perioade, nu pe interesul companiilor private care trăiesc din contracte aranjate și asigură servicii de slabă calitate.
– Externalizarea activităților și serviciilor acolo unde acest lucru este posibil.
– Licitații transparente pentru lucrările finanțate din bani publici și formarea unei comisii de recepție a lucrărilor, alcătuite din specialiști și reprezentanți ai societății civile.
Aș putea continua dar nu vreau să plictisesc pe cineva.

Presa Locală: Ce obiective are USR la nivel local în următoarea perioadă?

Elek Levente: La nivel local USR are o activitate suficient de vizibilă și susținută. Avem un departament de politici publice, monitorizăm toate ședințele de CL și venim cu amendamente la diferite proiecte. În cadrul programului „USR e vocea ta” organizăm întâlniri cu diferite categorii socio-profesionale pentru a afla direct de la sursă problemele cu care se confruntă fiecare categorie. Am avut cu mediul de afaceri, urmează mediul sanitar, învățământ, cultură, IMM-uri etc. Ne preocupă în mod deosebit dezvoltarea și extinderea USR. Încercăm să găsim soluții și să venim cu propuneri viabile pentru transportul urban. Pregătim o lege a șantierelor pe care să o prezentăm CL. Ne preocupă în mod serios administrația locală, în acest sens avem periodic invitați din diferite medii care țin traininguri pentru membrii noștri care vor să învețe administrație. Obiectivul nostru este ca în 2020 să asigurăm o echipă de consilieri locali integri și bine pregătiți profesional.

Articol preluat de pe site-ul Presa Locală.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × five =