Românii sunt îndemnați să facă mai mulți copii, iar acest îndemn vine chiar din partea autorităților. Potrivit unui studiu făcut de specialiștii în demografie, România înregistrează una dintre cele scăzute rate ale fertilității din Europa, respectiv 1,3. Acest lucru înseamnă că femeile din România dau naștere unui număr de copii mai mic decât cel care ar fi necesar pentru menținerea actualei populații.

Criza demografică este accentuată de faptul că milioane de români au emigrat în Occident după căderea comunismului, iar copiii lor nu mai au decât o legătură vagă cu România. Pentru a încetini scăderea populației, specialiștii în demografie recomandă, pe lângă făcutul copiilor, dezvoltarea unor politici publice care să îi readucă pe românii care au emigrat în Occident și să primească mai mulți migranți, pentru că, altfel, nu va avea cine să plătească pensiile celor care muncesc acum.

 

Aceste concluzii au fost formulate în cadrul unei dezbateri organizate de avocatul Bianca Deac, la care au participat cadre universitare, dar și deputații Adrian Oros și Florin Stamatian, precum și viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *