Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, oferă, pentru anul universitar 2025-2026, 3.335…
Pilon al excelenței în medicină, prin promovarea și susținerea permanentă la nivel mondial a progreselor in domeniul neurotraumatologiei, într-o manieră…
Clujenii au ocazia să îl urmărească pe unul dintre cei mai interesanți muzicieni. DJ Padre Guilherme este un preot romano-catolic…
Asociația Melanom România marchează un deceniu de activitate dedicată pacienților prin organizarea celei de-a VIII-a ediții a Conferinței Naționale „Împreună…
Mai puțin de 10 la sută dintre clujeni știu cum să acorde primul ajutor, în caz de necesitate. Acest procent…
Consiliul Județean Cluj susține, la fel ca în anii precedenți, demersurile prin intermediul cărora se marchează, în data de 14…
Absolvenții claselor a XII-a au susținut vineri, 13 iunie 2025, a treia probă din cadrul Examenului național de Bacalaureat, proba…
Cancerul de prostată este cel mai frecvent tip de cancer la bărbații din Romania, urmat de cancerul pulmonar. În fiecare…
Echipa festivalului Untold lansează cea de-a unsprezecea ediție Blood Network, cea mai longevivă inițiativă de donare de sânge din România.…
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca are plăcerea să invite iubitorii de trandafiri la evenimentul anual ”Parfum…









