Apeluri de proiecte în valoare de peste 1,7 miliarde de euro au fost lansate, în cadrul Programului Sănătate, de către…
Grădinița Specială Cluj-Napoca a sărbătorit 40 de ani de activitate. Instituția a fost înființată în anul 1984, ca unitate de…
Consiliul Județean Cluj a finanțat achiziționarea unor noi dotări medicale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, unitate sanitară subordonată…
Repartiția pe locuri și posturi a candidaților care au promovat, în acest an, concursul de rezidențiat s-a încheiat cu bine,…
Odată cu venirea anotimpului rece, petrecem tot mai mult timp în interior, iar aerul din locuințe poate deveni un factor…
MOL România și Fundația Pentru Comunitate anunță rezultatele concursului de proiecte derulat în cadrul celei de-a 16-a ediții a Programului…
Forul administrativ județean clujean a inițiat un proiect în vederea finanțării, prin Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti,…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin UBB School of Health – UBBMed, găzduiește în perioada 22-25 octombrie 2024 a șaptea…
Angajații ar putea avea două zile libere pe an pentru efectuarea investigațiilor medicale preventive
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi un proiect legislativ care prevede acordarea, de către angajatori, a două zile libere…
Luna de conștientizare cu privire la cancerul de sân, celebrată în octombrie în fiecare an, aduce în atenție cancerul mamar, patologie…









