Ca urmare a demersurilor inițiate de către vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE), bursele studenților vor fi restabilite cu…
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență va fi modernizată cu ajutorul banilor europeni. Pentru ca această…
Contractul de execuție a lucrărilor ce vizează reabilitarea energetică a corpului principalul de clădire, corpul A, al Spitalului Clinic de…
Sectorul medical din România poate beneficia de o finanțare totală în valoare de 230 de milioane de euro, pentru modernizarea…
Primul muzeu în aer liber din România urmează să fie revitalizat cu bani europeni. Proiectul vizează amenajarea unui sat de…
Apeluri de proiecte în valoare de peste 1,7 miliarde de euro au fost lansate, în cadrul Programului Sănătate, de către…
Proiectele care vizează extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca și a Ambulatoriului Spitalului Clinic…
O serie de proiecte de succes, cu finanțare europeană, derulate la nivelul Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj au fost…
Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței extraordinare ce a avut loc miercuri, 6 decembrie 2023, un proiect de…
Un nou obiectiv din domeniul sănătății a fost implementat cu ajutorul fondurilor europene la Cluj. Proiectul vizează dotarea Ambulatoriului Spitalului…









