Mai mult de 1.100 de tone de produse alimentare au fost donate pe parcursul anului trecut în județele deservite de…
Tichetele educaționale în valoare de 500 de lei vor fi încărcate începând vineri, 26 ianuarie 2024, potrivit ministrului Fondurilor Europene,…
Unitățile de învățământ special aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj au celebrat, ca în fiecare an, Ziua Unirii Principatelor Române.…
Rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, a primit joi, 25 ianuarie 2024, delegația Universității Constantine3 din Algeria…
Avocatul Poporului a sesizat, marți, Curtea Constituţională în legătură cu articolul din Legea Educației prin care primeau burse de merit…
Un simplu e-mail și apoi accesul imediat revocat… Așa au fost informați mii de angajați din Silicon Valley despre concedierea…
Ambasadorul Franței și cel al Germaniei în România, Excelența Sa Nicolas Warnery și Excelența Sa Peer Gebauer, împreună cu echipe…
Profesorii care acordă meditații, pe bani, elevilor de la propria clasă riscă să fie sancționați, întrucât fapta constituie abatere disciplinară,…
Combinatul siderurgic ArcelorMittal are în plan investiții de până la 1,8 miliarde de euro reducerea emisiilor de carbon la uzina…
O delegație a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) se va deplasa, în perioada 22 – 26 ianuarie 2024, la Troyes,…








