Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va găzdui, în perioada 24 – 25 martie 2022, întâlnirea alianței universitare Eutopia. Zece rectori ai unora dintre cele mai importante universități din zece țări europene vor fi prezenți la UBB, în Cluj-Napoca, alături de echipele lor.
Tema întâlnirii de la UBB este Be Connected. Be Innovative.
„UBB este parte a alianței universitare Eutopia și mă bucur să-i am oaspeți la Cluj-Napoca pe colegii din alianță. Noi avem întâlniri periodice în universitățile membre, iar acum a venit rândul UBB. În cadrul întâlnirii de la UBB se vor discuta proiectele Eutopia, se vor vizita infrastructuri ale UBB și ale orașului, vor avea loc întâlniri cu actori din ecosistemul clujean (ex. comunitatea academică/companii/autorități etc.) și vor avea loc analize pragmatice dedicate modului în care Eutopia (prin UBB și global) poate asista criza refugiaților ucrainieni. Eutopia este unul din mecanismele importante prin care UBB este un actor global”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Eutopia este coordonată în prezent de rectorul Eva Wiberg, de la University of Gothenburg, asistată de secretariatul general condus de Nikki Muckle.
Alianța europeană Eutopia include acum aproximativ 255.951 de studenți, 45.498 angajați, 875 grupuri de cercetare și 139 de facultăți.
La reuniunea Eutopia de la UBB vor fi prezenți:
- Jan Danckaert, Rector al Vrije University Brussel,
- Tiziana Lippiello, Rector al Ca’Foscari University of Venice,
- François Germinet, Rector (President) al CY Cergy Paris University,
- Eva Wiberg, Rector (Vice-Chancellor) al University of Gothenburg,
- Gregor Majdič, Rector al University of Ljubljana,
- João Sàágua, Rector al Nova University Lisbon,
- Oriol Amat, Rector al Pompeu Fabra University-Barcelona,
- Ursula M. Staudinger, Rector al Dresden Technical University,
- Stuart Croft, Rector (Vice-Chancellor &President) al University of Warwick.



