9:00-11:00 Centre de vaccinare din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna
11:00-13:00 Centre de vaccinare din județele Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova
13:00-15:00 Centre de vaccinare din județele Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București
În context, CNCAV atrage atenția că pot exista perioade de mentenanță în vederea optimizării aplicației, iar în aceste perioade este posibil ca aplicația să funcționeze cu întârzieri.
În momentul în care va fi disponibilă programarea la vaccinare pentru populația generală, în platforma de programare vor fi vizibile, pentru beneficiari, atât centrele de vaccinare deja existente, cât și cele care vor fi operaționalizate în luna aprilie 2021. După epuizarea sloturilor disponibile din centrele de vaccinare, se activează lista de așteptare, informează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID19 (CNCAV).



