Ieșirea din casă va fi permisă de miercuri încolo doar pentru a merge la serviciu sau pentru cumpărături de alimente. În plus, autoritățile au decis să folosească și Armata, care va suplimenta forțele de ordine publică.
O nouă restricție vizează persoanele peste 65 de ani, care vor trebui „să stea practic tot timpul acasă”, a spus șeful statului.
„Aceste restricții vor fi prelucrate azi într-o ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile, intră în vigoare de mâine”, a mai spus Iohannis.
Declarația integrală a șefului statului:

”Se vor introduce noi restricții de circulație, ce a fost până acum o recomandare devine o obligație, după principiul stăm acasă. Oamenii pot ieși să meargă la serviciu, pentru cumpărături de alimente”, a anunțat, marți, președintele României, Klaus Iohannis, după o ședință, la Palatul Cotroceni, cu premierul și membri ai Guvernului, potrivit 

