Săptămâna viitoare are loc etapa de înscrieri pentru elevii de clasa a VIII-a care vor susține Evaluarea Națională 2026.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, înscrierea candidaților va avea loc în perioada 8-12 iunie, iar cursurile pentru elevii de gimnaziu se vor încheia pe 12 iunie.

Înscrierea la Evaluarea Națională nu presupune depunerea directă a dosarelor de către elevi, așa cum se procedează la Bacalaureat. Procedura este realizată automat de secretariatele unităților de învățământ, însă pe baza documentelor furnizate de elevi și părinți.

Actele necesare sunt:
cererea-tip de înscriere;
copia certificatului de naștere sau a cărții de identitate;
adeverințe de studii – foaia matricolă și, după caz, documente medicale pentru elevii care au nevoie de condiții speciale de examinare;
pentru elevii cu CES (deficiențe de vedere, auz, tulburări de neurodezvoltare), există proceduri speciale de egalizare a șanselor.

Probele scrise vor avea loc după cum urmează:
22 iunie 2026 – Limba și literatura română;
24 iunie 2026 – Matematică;
26 iunie 2026 – Limba și literatura maternă, pentru elevii care au studiat în limbile minorităților naționale.

Primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie, iar elevii vor putea vizualiza lucrările și depune contestații în perioada 1-3 iulie. Rezultatele finale se vor anunța în data de 8 iulie.

Comments

comments