Universitatea de Artă și Design (UAD) din Cluj-Napoca anunță organizarea ceremoniei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa lui Flavio Manzoni, designer de renume internațional și director de creație / design (Chief Design Officer) al companiei Ferrari (din anul 2010). Evenimentul va avea loc joi, 4 decembrie 2025, ora 17.00, în Sala Mare a Casei Matei. Manifestarea face parte din calendarul de evenimente al programului Centenar UAD – O sută de ani de învățământ superior artistic la Cluj, care a debutat la Muzeul de Artă Cluj-Napoca în data de 11 noiembrie 2025, o dată cu vernisajul expoziției ”Maeștri ai învățământului superior artistic clujean. Primele decenii” și va continua până la finalul anului academic 2025/2026.
”Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Flavio Manzoni reprezintă un moment de maximă importanță pentru Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, în contextul consolidării dialogului instituțional cu profesioniști de referință ai designului internațional și al deschiderii către cercetare, inovație și colaborare academică”, spun reprezentanții UAD.



