Elevii de liceu care au participat la proiectul „Militar în devenire” au avut parte de o festivitate de premiere.

Tabăra „Militar în devenire” a fost organizată de către Divizia 4 Infanterie „Gemina”, în colaborare cu Asociația „Mareșal Constantin Prezan” și Inspectoratul Școlar Județean Cluj, fiind destinată elevilor clujeni de liceu.

Astfel, pe lângă activitățile de formare și instruire necesare dobândirii de cunoștințe și abilități practice, tabăra a mai avut rolul de a-i familiariza pe acești tineri cu rigorile vieții de cazarmă și din teren, în scopul adaptării la disciplina militară.

Nu în ultimul rând, „Militar în devenire” reprezintă și o oportunitate de carieră, fiind considerată un prim pas pentru obținerea unui loc de muncă în acest domeniu, potrivit organizatorilor.

„Salut acest proiect inedit, ajuns la cea de-a doua ediție, în care tinerii liceeni din Cluj au șansa de a participa la u program dedicat lor, în care sa se familiarizeze cu viața și disciplina militară. Chiar dacă perioada a fost una relativ scurtă, aceștia au avut ocazia să deprindă cunoștințele teoretice și practice de bază. Ba mai mult, elevii au participat la cursuri de prim ajutor, de educație financiară, dar și de revenire a consumului de droguri. Îi felicit pe toți cei implicați în proiect, dar și pe elevii cei mai dedicați, care au fost astăzi recompensați cu premii și diplome”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, prezent la festivitatea de premiere.

Comments

comments