În România, timp de zece luni pe an, poluarea aerului la interior este mai mare decât cea la exterior. Asta spune un studiu realizat de o companie ce comercializează purificatoare de aer, studiu care a examinat date colectate de la 2,5 milioane de purificatoare de aer interconectate. De la acest subiect pornim discuția cu Adrian Cristian Ionescu, președintele Asociației Segoia, ONG care a gândit un aparat ce poate măsura poluarea la interior, și a dezvoltat o platformă numită Panoul de Bord, potrivit RFI România.

Conform studiului realizat de Dyson, în două treimi dintre ţările analizate s-au înregistrat niveluri medii anuale mai mari de particule în suspensie (PM2,5) în spaţiile interioare, comparativ cu cele din spaţiile exterioare, în 2022. Nivelul mediu lunar de PM2,5, înregistrat în spaţiile interioare în toate ţările analizate, a depăşit recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind expunerea pe termen lung.

Particulele PM2.5 au până la 2,5 microni în diametru, în comparaţie cu un fir de păr uman care are, în medie, un diametru de aproximativ 70 de microni. Aceste particule nu sunt vizibile cu ochiul liber, pot fi inhalate şi fac obiectul unui domeniu în care activităţile de cercetare ştiinţifică şi de sănătate sunt în creştere. Printre sursele acestor particule se află lemne care ard sau gătitul şi încălzirea pe gaz, dar şi polenul, blana animalelor de companie sau praful.

Sunt deja cinci ani de când Asociația Segoia a dezvoltat și platforma Panoul de Bord, platformă a carei misiune este aceea de a introduce în societate mecanisme pentru exercitarea democrației participative, adică, un minim de ajutor pentru a putea trimite petiții și solicitări cu valoare juridică.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply