Asociația ,,Vă Ajutăm din Dej” derulează, în perioada 17 – 21 iulie 2023, proiectul ,,Împreună Împlinim Vise”.
Inițiativa se derulează sub forma unei școli de vară destinată copiilor din medii dezavantajate și va implica un grup țintă format din 40 de copii, cu vârsta între 5 și 16 ani, din familiile beneficiare sau aflate în evidența Asociației.
,,Împreună Împlinim Vise” va cuprinde o gamă variată de activități menite să dezvolte abilitățile sociale și cognitive ale copiilor. Aceștia vor participa la ateliere de creație, dans și cântec, activități tehnico-științifice, dezvoltarea abilităților de viață, gătit, lectură și jocuri. De asemenea, vor beneficia și de excursii la Muzeul ,,Fabrica de Științe” din Turda și la Centrul de echitație ToniLand.
Asociația ,,Vă Ajutăm din Dej” este o organizație non-profit care activează în domeniul asistenței sociale și educației, având ca scop îmbunătățirea calității vieții și sprijinirea persoanelor și familiilor aflate în dificultate. Prin intermediul proiectelor sale, Asociația dorește crearea unei societăți mai echitabile și oferirea de șanse egale de dezvoltare pentru toți membrii comunității.



