Cea mai mare unitate medicală din Transilvania, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj (SJCU), a tratat zeci de mii de pacienți în anul 2025.
În cifre, activitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj din ultimul an înseamnă 55.915 pacienți internați pe spitalizare continuă, ceea ce plasează SCJU Cluj pe un onorant loc doi la nivel național și pe primul loc la Indicele de Complexitate a Cazurilor (ICM), între spitalele din aceeași categorie, cu o valoare medie de 2,34. Aproximativ 37 % dintre pacienți au venit dinafara județului Cluj, ceea ce confirmă statutul oficial de spital cu rol regional, din categoria I, cu nivel de competenţă foarte înalt. Media zilnică a pacienților internați pe secțiile spitalului a fost de 960.
În 2025, SCJU Cluj a gestionat un număr de 119.437 prezentări în urgență, din care 41.915 de pacienți consultați în UPU, din care 9.680 cazuri critice. Cele nouă camere de gardă ale spitalului au acordat consultații pentru un număr de 77.522 pacienți, cele mai multe la Camera de Gardă Ortopedie-Traumatologie (19.937 pacienți), ORL (12.922) și Oftalmologie (12.142).
În cele 42 de săli de operații ale spitalului, în anul 2025 au avut loc 27.093 intervenții chirurgicale.În cele 43 de cabinete de specialitate ale ambulatoriului integrat au fost acordate un număr de 186.067 consultații.
“Datele din acest scurt bilanț arată o creștere cu aproximativ 10 procente a numărului de pacienți față de anul precedent. Pe lângă numărul important de paciență tratați, spitalul a reușit să realizeze mai multe proceduri medicale în premieră și a deschis facilități medicale noi, prin investiții din fonduri nerambursabile, completate cu fonduri rezultate din venituri proprii. Privim cu optimism spre anul care abia a început, pregătiți să facem față tuturor provocărilor. Dorim să implementăm cu maximă eficiență toate măsurile de reformă aflate pe agenda ministerului, menite să imbunătățească modul în care pacienții beneficiază de servicii medicale”, declară managerul SCJU Cluj, prof.dr. Claudia Gherman.
Cu peste 40 de secții și compartimente răspândite în sistem pavilionar, unitatea rămâne una de referință. Statutul său de spital regional înseamnă că aici ajung cazurile cele mai complexe din județele învecinate (Sălaj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Bihor).
Marea provocare a anului 2026 pentru SCJU Cluj este gestionarea fondurilor din PNRR și a investițiilor proprii destinate modernizării spațiilor.
Inovații:
-
Blocuri operatorii digitalizate: Sălile de operație din clinicile de Chirurgie au fost dotate cu sisteme de telemedicină, permițând colaborarea în timp real cu experți internaționali în timpul procedurilor complexe.
-
Laboratoare automatizate: Timpul de așteptare pentru analizele critice a fost redus cu 35% datorită noilor linii automate de procesare a probelor biologice.
-
Sisteme de chirurgie robotică: SCJU a consolidat programele de chirurgie minim invazivă, prin utilizarea de platforme robotice pentru urologie și ginecologie, ceea ce scurtează durata de spitalizare a pacienților.
Spre deosebire de spitalele moderne tip „monobloc”, SCJU Cluj funcționează într-o structură pavilionară, multe dintre clădiri fiind monumente istorice de secol XIX.



