Noua campanie a donării de sânge „Roșu de toamnă. Recoltăm speranță, nu doar sânge”, organizată de echipa „Donează sânge, fii erou!”, parte a organizației studențești din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, se desfășoară la Cluj.
Organizatorii și partenerii acestora au pregătit multe surprize pentru cei care aleg să fie solidari cu semenii aflați în situații medicale dificile.
Acțiunile pentru donarea de sânge continuă până vineri, 7 noiembrie 2025, între orele 07:30 și 13:30, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napoca, situat pe strada Nicolae Bălcescu la nr. 18.
În cadrul campaniei, persoanele interesate se pot înscrie și în Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice pentru a ajuta pacienții ce suferă de cancere de sânge, precum leucemii, limfoame sau mieloame.
Organizatorii reamintesc faptul că este necesară efectuarea unei programări în vederea donării.



