Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a primit miercuri, 28 mai 2025, vizita unor elevi din Italia, Spania și Turcia, însoțiți de către directorul Colegiului de Servicii în Turism Napoca, Todea Anghel.

Oaspeții forului administrativ județean se află în aceste zile la Cluj în cadrul unui proiect Erasmus, colegiul clujean fiind parte a acestuia.

În cadrul vizitei ce a avut loc la sediul Consiliului Județean, domnul Radu Rațiu a prezentat județul Cluj, instituțiile subordonate forului administrativ județean, dar și principalele proiecte pe care instituția le implementează.

Au fost, astfel, menționate Parcurile Industriale Tetarom, unde sunt locate mari companii și în cadrul cărora sunt angajate mii de persoane, cele mai mari proiecte din domeniul sănătății, dar și stadionul Cluj Arena, care a găzduit de-a lungul timpului sute de evenimente de rang european și internațional.

Mai mult, au fost discutate și aspecte privind oferta educațională a universităților din Cluj și oportunitățile pe care studenții și absolvenții, inclusiv cei străini, le au.

Comments

comments