Ambasada Franței în România și Agenția Universitară a Francofoniei organizează cea de-a III-a ediție a Simpozionului de cercetare științifică francofonă în Europa Centrală și de Est.
Evenimentul se va desfășura în perioada 16-17 decembrie 2024 la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Mai exact, acesta va avea loc în Aula „Iuliu Hațieganu” și se va desfășura în limbile franceză și engleză.
Cu această ocazie va fi marcat și Centenarul Institutului Francez din România.
La simpozion sunt așteptați să participe peste 100 de cercetători din 16 universități românești, 9 universități din Europa Centrală și de Est și 18 universități din Franța, alături de institute de cercetare de prestigiu.
În prezent, 17 alianțe universitare europene implică universități românești și franceze, consolidând o colaborare esențială pentru viitorul cercetării și educației în Europa.
UMF Cluj-Napoca face parte din Alianța Neurotech EU, o inițiativă europeană inovatoare dedicată neuroștiințelor, neurotehnologiei, cercetării și educației interdisciplinare.



