În data de 24 septembrie 1929, dictatorul sovietic Stalin decidea introducerea unui nou calendar, pe care l-a numit calendar reformat. Noul calendar a intrat în vigoare în data de 1 octombrie 1929 și, potrivit lui Stalin, ar fi fost mai potrivit noilor realități sociale din Uniunea Sovietică. Practic, scopul principal al reformei calendaristice era eliminarea sărbătorilor religioase și înlocuirea lor cu niște sărbători ale comunismului.
Astfel, în calendarul sovietic, săptămânile urmau să aibă doar cinci zile. Fiecare lună ar fi urmat să aibă câte 30 de zile, iar restul de 5 sau 6 zile, dacă anul era bisect sau nu, urmau să fie intercalate, câte una sau câte două, între anumite luni. Noul calendar a fost în uz în anii 1930 și 1931, ani în care, în mod oficial, în Uniunea Sovietică, luna februarie a avut 30 de zile.
Însă tentativa de a introduce noul calendar, care era prezentat drept unul științific, nu a avut succes. După anul 1931, sovieticii au anunțat că vor trece la o săptămână de șase zile, iar până în 1940 ar fi urmat să revină la săptămâna de șapte zile. Chiar și în perioada în care calendarul lui Stalin era în vigoare, rușii au continuat să folosească vechiul calendar. Chiar și Pravda, organul de presă al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a continuat să folosească vechiul calendar gregorian, pentru că avea ediții distribuite la nivel internațional, iar calendarul lui Stalin i-ar fi derutat pe cititori.

Una dintre preocupările dictatorului sovietic Stalin a fost aceea de a remodela complet reperele mentale ale oamenilor. De aceea, el a dorit să introducă un nou calendar, care să înlocuiască sărbătorile religioase cu sărbătorile proletariatului sovietic. Tentativa a fost un eșec, însă, vreme de doi ani, în URSS, luna februarie a avut 30 de zile.

