Deputatul PNL de Cluj, Adrian Oros, a câștigat procesul prin care a contestat o decizie a Agenției Naționale de Integritate, prin care era declarat în stare de incompatibilitate. Decizia judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă, irevocabilă și executorie, anunță ClujInsider.ro. Judecătorii de la instanța supremă...
Numărul turiştilor străini continuă să crească la Cluj. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, în primul trimestru al anului, au fost înregistraţi aproape 120.000 de turişti, în creştere cu aproximativ 15 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Însă specialiştii în turism spun că, în realitate, numărul turişti...
Un constănțean care se află cu treabă în Cluj ne-a trimis o fotografie dintr-un taxi. La prima vedere, nimic deosebit. Evident, însă, există ceva special. „Fotografia este făcută în primul taxi 100% electric din Cluj”, ne-a spus cititorul nostru. Am primit fotografia în același timp în care am văzut știrea conform căreia...
Zona satelor Sâncraiu - Brăișor a devenit, în ultimii ani, o adevărată atracție turistică. Oaspeți din întreaga lume vin pentru a se bucura de frumusețea Munților Apuseni, de arhitectura foarte bine conservată sau de gastronomia tradițională. Aceste sate sunt, de obicei, puncte de plecare în lungi excursii, care îi...
Celebrul Bitcoin are un concurent serios, în urma unui proiect dezvoltat în România. Este vorba despre oi criptomonedă care are acelaşi parcurs, la ora actuală, pe care l-a avut şi Bitcoin la începuturile sale. Nihilo Coin, proiectul dezvoltat de Ciprian Popa, a fost lansat de câteva luni şi vizează...
Techsylvania aduce în premieră în România, în cadrul conferințelor dedicate tehnologiei, un concept nou: evenimentele satelit. A cincea ediție depășește astfel limitele unui loci central și se extinde în tot orașul. Organizate în mai multe puncte cheie din Cluj-Napoca acestea le propun participanțiilor să testez limitele realității virtuale din birourile...
Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii „Starea Nației”, de la TVR, l-a criticat în termeni extrem de duri, dar și amuzant, pe prefectul județului Constanța, pe care l-a numit „o mândrețe de prost”. Pătraru a prezentat imagini de la Ziua Constanței, unde prefectul a urcat la microfon și a citit câteva cuvinte...
Centrul cultural Casa Tranzit din Cluj a găzduit lansarea unui album dedicat memoriei celor care au pierit în Holocaust. Acest album face parte din proiectul intitulat Viitorul Memoriei, care a mai inclus la Cluj proiectarea unui film documentar, Iluziile Mele, precum și o dezbatere legată de ororile comise în...
Companiile românești trebuie să se pregătească pentru cea de-a patra revoluție industrială, bazată pe tehnologia informației. Aceasta este concluzia primei zile a Cluj Innovation Days, care a fost organizat de clusterul Cluj IT. Economia mondială cunoaște o transformare radicală sub impactul tehnologiei informației. Aceste transformări sunt tot mai mult echivalentul...
Un elicopter utilitar de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe un deal din apropierea oraşului Turda. În aparatul de zbor se aflau două persoane, care au scăpat fără probleme medicale grave, potrivit medicilor de la Serviciul de Ambulanţă din judeţul Cluj, potrivit ClujToday.ro.   Elicopterul era utilizat pentru diferite activităţi agricole, iar...