Cinci din cei şase militari ai detaşamentului AIAT, repatriat din Afganistan, au primit distincţia "Emblema de merit în slujba păcii" din partea MApN. Acordarea distincţiei a avut loc în cadrul unei ceremonii în cadrul căreia Regimentul 50 Rachete Antiaeriene Floreşti a primit placheta "Onoare pentru Cluj" din partea prefectului...
“Minunea mătuşii Marlene”, filmul de prezentare pentru colecția F/W a designerului Oana Lupaș (https://dbol.ro/en/), a luat premiul pentru cel mai bun hair style într-un video, în cadrul Festivalului de Fashion Film de la Miami. Scurtmetrajul, selectat dintre competitori din întreaga lume,  este produs de 23rd Film Hub & Media...
Sute de persoane au luat parte la semifinala Eurovision organizată în Salina Turda. A fost o premieră europeană organizarea unei astfel de competiţii la 90 de metri sub pământ. Printre aceştia s-au numărat şi mitropolitul ortodox din Cluj, IPS Andrei Andreicuţ, medicul personal al premierului israelian, Herman Berkovits, precum...
Prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat a început cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, conform calendarului aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale. Proba va continua şi pe data de 13 februarie. Ea va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de...
O tânără care circulă cu trenul pe ruta Arad-Nădlac a lansat un apel disperat alături de prietenele ei. Fata povesteşte calvarul prin care trec tinerele care vor să ajungă acasă, la Nădlac şi cum sunt hărţuite sexual chiar de către controlorii de bilete ai Regiotrans. „Din păcate, dacă ești...
La Arad, gripa a făcut prima victimă. O femeie de 63 de ani din Pâncota a murit în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad după ce a fost diagnosticată cu gripă. Femeia a fost internată în spital în 3 februarie, dar era deja prea târziu. Inițial a încercat diverse tratamente...
Momentul în care avionul rusesc AN-148 se prăbușește lângă Moscova, cu 71 de oameni la bord, a fost surprins într-un clip video. Clipul video surprinde ultimele momente ale aeronavei Saratov Airlines, care pare să explodeze la impact. Un fum negru se ridică după explozie. Prăbușirea a avut loc la 14.27 ora...
Un bărbat român în vârstă de 30 de ani a fost grav rănit într-un accident rutier care a avut loc în seara zilei de 27 ianuarie, în localitatea Poggiomarino, din provincia Napoli. În urma evenimentului, tânărul a fost găsit la pământ, cu răni foarte grave, în apropierea unui scuter care...
Elevii de clasa a IX-a sau a X-a din liceele clujene au şansa de a câştiga o bursă de studii în Anglia. Mirunette Scholarship Competition este dedicată celor mai ambitioşi elevi de liceu, care îşi doresc să studeze în străinătate.   Sunt puse în joc trei burse partiale oferite de prestigiosul...
Opera Națională Română din Cluj a pregătit un spectacol aparte pentru această perioadă, care precede Ziua Îndrăgostiților. Este vorba de premiera operei Elixirul dragostei, de Gaetano Donizetti. Spectacolul beneficiază a implicarea a doi muzicieni italieni apreciați. Premiera este programată în 10 februarie, de la ora 18.30. Premiera operei Elixirul...