În data de 6 septembrie 1940, Mihai I devenea Rege al României. Era, de fapt, cea de-a doua domnie a tânărului de 18 ani, după cea din perioada 1927 - 1930, întreruptă de domnia de 10 ani a tatălui său, Carol al II-lea. Cea de-a doua domnie a Regelui...
În 28 martie 1923, Regele Ferdinand I promulga prin decret regal Constituția României Mari, votată de Parlamentul României la 26 martie 1923. Era una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp. Ce anume conținea această constituție aflați din Pagina de istorie de astăzi. Unirea din 1918,...
Reprezentanți ai patronatelor, ai universităților și ai autorităților publice încearcă să găsească un set de soluții pentru una dintre cele mai grave crize cu care se confruntă economia românească. Este vorba de criza forței de muncă. Dacă reprezentanții actorilor implicați vor ajunge la un consens, vor stabili toate măsurile...
Europa are doi mari inamici: noul Imperiu Rus și Islamul radical, a declarat la Cluj cunoscutul scriitor francez Pascal Bruckner. El a ținut o conferință la Universitatea Babeș-Bolyai pe tema amenințărilor la adresa Europei și a civilizației occidentale. Scriitorul francez Pascal Bruckner crede că epoca păcii de care s-a bucurat...
În afară de Familia Regală a României, la funeraliile Regelui Mihai I vor fi reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia. Vor fi reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria şi Germania, Familia Mare Ducală...
În data de 19 septembrie 1944, Finlanda semna un armistițiu cu Uniunea Sovietică. Acest armistițiu consemna, de fapt, înfrângerea Finlandei în Cel de-al Doilea Război Mondial. Textul și contextul acestui armistițiu arată o asemănare incredibilă cu destinul României în timpul conflagrației mondiale. Finlanda a încetat operațiunile militare împotriva URSS în...
Clujenii şi turiştii vor circula de luni, 5 martie, cu un nou tramvai pictat. Lucrarea a fost realizată de artistul stradal Irlo, iar proiectul este finanţat din Fondul Jazz in the Park 2017. Este al treilea tramvai pictat din Cluj, parte din proiectul Galerie de artă pe roţi, iniţiat...
În data de 12 februarie 1919, Comitetul Militar Interaliat din Paris, care asigurase coordonarea între armatele Antantei în timpul Primului Război Mondial, a permis Armatei Regale Române să înainteze până la aliniamentul Carei - Satu Mare - Oradea - Arad, pentru a proteja populaţia terorizată de gărzile roşii ungureşti,...
În 24 ianuarie 1859, Bucureștiul era în fierbere. Adunarea Electivă a Principatului Valahiei trebuia să aleagă un principe care să conducă țara. După mari frământări, a fost ales un colonel, pe numele său Alexandru Ioan Cuza, care fusese ales cu câteva zile înainte, în 5 ianuarie, domnitor al Moldovei....
România trebuie să continue lupta împotriva corupției, pentru a atrage în continuare investitori americani, a declarat adjuncta șefului misiunii diplomatice a Statele Unite ale Americii în România, Abigail Rupp. Ea a participat la o conferință organizată de grupul de analiză Citadel din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. ”Atunci când suntem...