Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj a premiat performanța elevilor clujeni care au obținut media 10 la examenele…
Peste 300.000 de elevi provenind din medii vulnerabile, care sunt înregistrați la unitățile de învățământ din ciclul primar și gimnazial,…
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca continuă seria activităților de testare în vederea prevenirii și depistării precoce a cancerului…
Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca introduce un nou program de studiu nivel licență: Cosmetică medicală și tehnologia…
Asigurații medical din România, dar și copiii până la 18 ani beneficiază, de la 1 iulie 2023, de consultații preventive…
Hotărârea privind lista vaccinurilor care vor fi decontate a fost adoptată de către Guvern, potrivit Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Oficialul…
Un proiect de hotărâre ce vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției constând în creșterea eficienței energetice a pavilioanelor 1 și…
Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), numărul persoanelor confirmate cu infecție a virusului West Nile este în creștere, inclusiv…
Candidați din 89 de țări au fost prezenți la concursul de admitere de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF)…
Elevii din 34 de comune clujene vor beneficia de microbuze școlare electrice ultramoderne, prin intermediul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii…