Cele 34 de microbuze școlare electrice achiziționate de către CJ Cluj, pe fonduri europene, au ajuns la Cluj.
Acestea au fost achiziționate în cadrul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Microbuzele sunt electrice, prietenoase cu mediul, eficiente din punct de vedere energetic și au o capacitate de 16+1 locuri
Totodată, acestea sunt dotate cu facilități pentru accesul pentru persoanele cu dizabilități sau mobilitate redusă și beneficiază, printre altele, de tehnologii de siguranță modernă care oferă asistență șoferului pentru evitarea unor situații care pot conduce la accidente rutiere.
Valoarea contractului de furnizare este de 34.391.000 lei, TVA inclus.
Menționăm faptul că în fiecare dintre cele 34 de unități administrativ-teritoriale în care vor ajunge microbuzele școlare este prevăzută o stație de încărcare, fapt ce va facilita și posibilitatea de a fi încărcate și mașinile electrice aflate în tranzit.
Microbuzele vor ajunge după cum urmează:
- UAT CĂMĂRAȘU –Școala Gimnazială Cămărașu
- UAT POIENI – Școala Gimnazială Poieni
- UAT MĂRIȘEL – Școala Gimnazială Pelaghia Roșu Mărișel
- UAT IARA – Școala Gimnazială Iara
- UAT BELIȘ – Școala Gimnazială Avram Iancu Beliș
- UAT CĂPUȘU MARE – Școala Căpușu Mare
- UAT MĂGURI RĂCĂTĂU – Școala Gimnazială Măguri Răcătău
- UAT AȘCHILEU – Școala Gimnazială Așchileu Mare
- UAT NEGRENI – Școala Gimnazială Negreni
- UAT MĂNĂSTIRENI – Școala Gimnazială Mănăstireni
- UAT RÂȘCA – Școala Gimnazială Râșca
- UAT ALUNIȘ – Școala Gimnazială Aluniș
- UAT BĂIȘOARA – Școala Gimnazială Mircea Luca Băișoara
- UAT SÂNPAUL – Școala Gimnazială Ioan Alexandru Sânpaul
- UAT VAD – Școala Gimnazială Vad
- UAT MOCIU – Școala Gimnazială Liviu Dan Mociu
- UAT CĂIANU – Școala Gimnazială Căianu.