Apeluri de proiecte în valoare de peste 1,7 miliarde de euro au fost lansate, în cadrul Programului Sănătate, de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Programul vizează, prin investiţii în infrastructură, digitalizare şi dezvoltarea competenţelor profesioniştilor din sănătate, dezvoltarea unui sistem medical modern şi eficient, de la prevenţie şi diagnostic până la tratament.

Finanţarea va fi, de fapt, pentru:

  • dotarea şi modernizarea a 56 de cabinete de medicină de familie şi cabinete şcolare;
  • crearea unei reţele de 36 unităţi mobile pentru distribuţia vaccinurilor;
  • dezvoltarea a 23 de unităţi pentru îngrijiri paliative;
  • înfiinţarea şi echiparea a 19 centre de sănătate mintală;
  • operaţionalizarea a 12 centre regionale de genetică şi expertiză pentru boli rare;
  • modernizarea a 9 centre de transfuzie sanguină;
  • crearea a 5 unităţi specializate pentru pacienţi critici cu patologie vasculară cerebrală acută;
  • înfiinţarea a 2 unităţi pentru tratarea marilor arşiă
  • înființarea unui centru de protonoterapie (o formă avansată de terapie pentru tratarea cancerului).

Astfel, peste 672.000 de oameni vor beneficia, datorită fondurilor europene, de programe de screening în vederea diagnosticării din timp a afecţiunilor oncologice sau a bolilor transmisibile.

Alte investiţii vor viza infrastructura şi serviciile medicale din România, punând accent pe creşterea accesibilităţii şi calităţii actului medical la toate nivelurile.

Comments

comments