Sebastian Teodor Olaru, un student al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca a reprezentat România în programul Mutual understanding, Intellectual Relations and Academic exchange Initiative (MIRAI).

„Mulțumesc Universității Tehnice din Cluj-Napoca pentru sprijinul oferit și pentru această oportunitate unică de a reprezenta România în programul MIRAI. Experiența a fost extrem de valoroasă, atât din punct de vedere educațional, cât și cultural, și sunt mândru că am avut șansa de a contribui la consolidarea relațiilor internaționale”, a declarat Sebastian Olaru.

Programul internațional este unul inițiat de Ministerul de Externe al Japoniei, cu scopul de a promova schimburile culturale și profesionale între Japonia și țările europene.

Astfel, reprezentantul universității clujene a participat la diverse activități educaționale și culturale, inclusiv sesiuni de discuții cu oficiali și experți din Japonia, a vizitat Universitatea Hitotsubashi, una dintre cele mai prestigioase universități de economie din Japonia, dar și Bursa de Valori din Tokyo, unde a avut oportunitatea de a învăța despre istoria investițiilor în Japonia.

Comments

comments