Mai puțin de 2% dintre români donează sânge în mod regulat, arată statisticile oficiale, care clasează România pe ultimul loc la nivelul Europei. În acest context, o companie de imobiliare din București, a organizat, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, un eveniment de donare de sânge adresat angajaților chiriașilor din parcul său de birouri. Peste 120 de angajați au răspuns inițiativei. În total, medicii au colectat peste 25 de litri de sânge, cantitate care poate ajuta, la nevoie, peste o sută de persoane.

Printre donatori s-au numărat foarte mulți tineri aflați la prima lor experiență de donare de sânge.

În parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină București (CTS), compania a facilitat procesul de donare de sânge pentru cei care locuiesc, în majoritate studenți, sau lucrează în cadrul campusului din vestul orașului.

„Implicarea în inițiative civice face parte din strategia noastră de a contribui la o societate și un viitor durabile, iar donarea de sânge este un factor atât de important. Ne bucurăm că atât de mulți tineri s-au alăturat astăzi inițiativei noastre, foarte mulți dintre ei fiind pentru prima dată donatori. Acest eveniment contribuie nu numai la conștientizare și la creșterea rezervei de sânge, ci și la formarea noii generații de donatori, de-acum informați și mai bine pregătiți”, spune Teodor Stoica, reprezentant al firmei.

Evenimentul de donare de sânge a avut loc pe 13 iunie, cu o zi înainte de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, stabilită de OMS pentru data de 14 iunie. Participanții au beneficiat de testări gratuite, tichete de masă și o zi liberă de la serviciu, conform legislației în vigoare.

Comments

comments

By UP News