Limesul roman din Transilvania ar putea fi inclus în patrimoniul UNESCO. Dosarul necesar a fost deja depus la comisia de specialitate a UNESCO din Paris, iar răspunsul ar putea veni în curând. Programul Național Limes, început acum 10 ani, este coordonat de specialiștii Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj.
Specialiștii români au cerut UNESCO să extindă poziția de pe lista monumentelor din patrimoniul material al umanității deținută de limesul roman de pe teritoriul Germaniei. În această poziție ar urma să fie inclus și limesul de pe teritoriul Transilvaniei de azi. În patrimoniul UNESCO ar urma să fie incluse mai multe elemente, nu doar valurile de pământ și șanțurile de apărare create de armata romană, ci și turnurile de supraveghere, drumurile militare folosite pentru patrulare ori pentru deplasarea trupelor romane, precum și castrele folosite de armata romană drept fortificații principale.
Așa ar fi castrul de la Cășeiu din județul Cluj ori cel de la Porolissum, azi Moigrad, în județul Sălaj. Mulți istorici cred că ar trebui incluse și castre precum cel al Legiunii a V-a Macedonica din Potaissa, Turda de azi, ori cel de la Ocna Mureș, care făceau parte din defensiva strategică de adâncime a limesului roman. Practic, pe teritoriul României de azi, există 1.500 de kilometri de limes roman, adică o parte importantă a celor 7.000 de kilometri de limes din jurul Mediteranei. În total, specialiștii români au cercetat 285 de situri din 16 județe pentru a evidenția valoarea culturală deosebită a limesului. Decizia referitoare la includerea sau nu a limesului roman din vechea provincie Dacia va fi luată în acest an, în cadrul sesiunii Comitetului Patrimoniului Mondial.