,,Deseori constatăm că lumea este guvernată de lucruri foarte mici, care pot avea efecte devastatoare pe care nu le-am anticipat”, spune Todd Palmer, profesor la Universitatea din Florida, unul dintre autorii studiului publicat în revista Science.
Totul a început în urmă cu 15 ani, pe câmpiile vaste din Laikipia, în Kenya. Zona este acoperită de acacia fluierători, o specie de arbori în jurul cărora s-a creat un echilibru armonios între diferitele specii.
Dar o furnică a decis să-și facă cuibul în acest copac și se erijează în ”apărătoarea” lui.
Chiar dacă e dotat cu spini, copacul ar fi fost devorat de erbivorele locale, în special de elefanți, care sunt acum respinși de feromonii și înțepăturile coloniei de insecte.
Dar această frumoasă colaborare a fost întreruptă de introducerea, inițiată de activitatea umană, a furnicii cu cap mare, care a alungat rapid celelalte furnici din salcâm, făcându-l din nou vulnerabil în fața pahidermelor.
La început, nimeni nu a observat cu adevărat aceste furnici ,,pentru că nu sunt agresive față de creaturi mari, inclusiv față de oameni”, notează Todd Palmer. Dar ,,vedem acum că ele transformă ecosistemul în moduri foarte subtile, dar cu efecte devastatoare”.
Studii anterioare au arătat că sosirea acestei specii invazive a dus la o creștere de cinci până la șapte ori a pagubelor provocate de elefanți asupra salcâmilor din regiune, cu o reducere corespunzătoare a acoperirii forestiere.
Furnicile cu cap mare erau, de asemenea, un element esențial în strategia de vânătoare a leilor, care puteau folosi frunzele copacilor pentru se ascunde și a crea astfel un efect de surpriză, esențial pentru capturarea prăzii lor preferate, zebrele.
Studiul efectuat timp de trei ani în Kenya de către organizația non-profit Ol Pejeta Conservancy, care a comparat zonele invadate de furnici cu cap mare cu cele în care acestea nu erau prezente, arată că sosirea furnicilor cu cap mare a dus la o reducere de trei ori a atacurilor letale ale leilor asupra zebrelor.
Însă, departe de a se reduce din cauza lipsei de hrană, populațiile de feline s-au adaptat și și-au schimbat prada. Acum vânează bivoli, care însă necesită un efort mai mare din partea leilor, deoarece sunt mai greu de capturat.
Într-un fel, este o veste bună, pentru că populațiile de lei au rămas ,,stabile, chiar și după toate efectele în cascadă care au avut loc”, a explicat pentru AFP Douglas Kamaru, autorul principal al studiului.
Dar ,,întrebarea este ce se va întâmpla în viitor” dacă va avea loc o nouă bulversare, în condițiile în care prezența leilor pe scară mai largă în regiune a scăzut brusc, de la 100.000 la 2.000 de exemplare, iar schimbarea regimului alimentar al regilor savanei ar putea provoca și ea o serie de consecințe neașteptate.
În plus, chiar dacă ,,natura este inteligentă” și leii au găsit o strategie de adaptare eficientă pentru moment, furnicile cu cap mare ar putea cauza probleme și altor specii care depind de salcâmul fluierător, precum girafele și rinocerii negri, care se află în pericol critic de dispariție, subliniază studiul.
Aceste riscuri merg dincolo de furnici. Anul trecut, Grupul consultativ științific interguvernamental al Convenției Națiunilor Unite pentru diversitatea biologică (IPBES) a enumerat peste 37.000 de așa-numite specii exotice care s-au înrădăcinat departe de locul lor de origine. Dintre acestea, 3.500 sunt considerate invazive, provocând daune majore biodiversității.
