Studenții Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FESEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) au urcat din nou pe podiumul competiției internaționale de studii de caz UTS Global Case Competition desfășurate în perioada 4-8 septembrie 2023 la Universitatea Tehnică din Sydney (UTS), la care 14 echipe universitare din 11 țări și-au câștigat dreptul de a participa pe baza rezultatelor obținute în ultimii ani la competiții similare.

”Echipa studențească reprezentând FSEGA a avut o performanță remarcabilă la această competiție, câștigând ambele runde din grupa preliminară și calificându-se astfel în finala mare a competiției, unde s-a clasat în final pe locul al treilea.

Echipa clujeană a fost formată din studenții Pásztor Kende (Management, anul 3), Székely Evelin-Beáta (Informatică economică, anul 3), Szekernyés Péter (Finanțe și bănci, anul 3) și Szőke Dóra (Management, anul 3), coordonați de prof. univ. dr. Szász Levente, conf. univ. dr. Györfy Lehel și lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely.

În etapa de calificare, echipele participante au avut sarcina de a rezolva două studii de caz în 6, respectiv 24 de ore, în prima rundă studenții trebuind să elaboreze o strategie privind dezvoltarea segmentului de biocarburanți a companiei australiene GrainCorp, iar în cea de-a doua rundă formulând soluții bazate pe inteligență artificială pentru compania de asigurări QBE, în scopul eficientizării proceselor interne ale acesteia.

În cele două etape de calificare, echipa clujeană a concurat cu echipele University of New South Wales din Australia, Chinese University of Hong Kong, respectiv Chulalongkorn University din Thailanda, câștigând grupa în ambele runde și calificându-se astfel în finala mare a competiției”, spun reprezentanții UBB.

Competiția a fost câștigată de echipa studențească de la Aarhus University din Danemarca, pe locul 2 s-au clasat studenții de la University of Amsterdam din Olanda, iar locul al treilea al podiumului a fost ocupat de echipa UBB.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply