O nouă tranșă de vaccinuri anti-COVID de la compania Pfizer/BioNTech, care constă în 697.320 doze, va fi livrată României luni, 10 mai 2021. 

Potrivit CNCAV, vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană și vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Totodată, o parte din tranșa aferentă Centrului Regional Timișoara va sosi pe cale terestră.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Procesul de vaccinare continuă, așadar, atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

  • Centrul Național de Stocare București: 42.120 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Brașov: 81.900 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Cluj: 93.600 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Constanța: 93.600 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Craiova: 81.900 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Iași: 152.100 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 152.100 doze.

Până la acest moment, țara noastră a recepționat 5.820.029 doze de vaccin Pfizer/ BioNTech, iar 4.735.407 au fost deja administrate populației.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *