Persoanele care se programează pentru vaccinul anti-COVID-19, prin intermediul platformei naționale de vaccinare, vor şti ce vaccin este folosit în fiecare centru.

Prin urmare, alegând centrul, pot alege, inclusiv şi serul.

Cu toate acestea, persoanele incluse în etapa a treia a campaniei de vaccinare vor avea de aşteptat, prioritate având cei din etapa întâi şi etapa a doua, dar pot primi o estimare a timpului care se va scurge până în momentul vaccinării.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a precizat, însă, că, la nivel național, se vor deschide noi centre de vaccinare.

“Pe 6 aprilie vom deschide aproximativ 12 cabinete noi pentru administrarea vaccinului produs de compania Moderna. De asemenea, din 13 aprilie, vom deschide 144 de cabinete noi de vaccinare pentru administrarea vaccinului de la compania Pfizer/BioNTech, în condiţiile în care săptămâna precedentă am anunţat un număr de aproximativ 125 de cabinete, deci, practic, reevaluând tranşele de vaccin care urmează să vină, putem să suplimentăm acest număr de cabinete”, a declarat Gheorghiță

Potrivit oficialului,  în perioada următoare, se vor operaționaliza și centrele mobile de vaccinare, cât și activitatea de vaccinare prin intermediul medicilor de familie.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *