Încă 200 000 de doze de vaccin de la Pfizer/ BioNTech, au ajuns, luni dimineață, 22 februarie 2021, în România.
Aceasta este cea de-a zecea tranșă, cu acest ser, care ajunge la noi în țară.
Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV), dozele urmează să ajungă pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Acestea vor fi distribuite în Centrele Regionale de Stocare, după cum urmează:
- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 59.670 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 24.570 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 23.400 doze.
În România, până în prezent, au fost recepţionate 1.308.509 de doze de la Pfizer/BioNTech.
Persoanelor care s-au înscris la vaccinare li s-au administrat, în total, 1.220.088 de doze.