Rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 în rândul lucrătorilor din sistemul medical şi social a scăzut substanţial în ultimele patru săptămâni, cu peste 87,7%, ca urmare a vaccinării din etapa I, a declarat marţi preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, citat de RFI România.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că aproape 90% dintre angajaţii din sistemul medical au fost deja imunizaţi cu a doua doză de vaccin, iar cei care nu s-au imunizat încă vor avea prioritate în centrele de vaccinare, fără a se programa în platformă, transmite News.ro. Gheorghiţă precizează că se remarcă o scădere de la aproximativ 500 de cazuri pe săptămână la 50 de cazuri pe săptămână în rândul lucrărilor din sistemul medical şi social. “La mai puţin de două luni de la debutul campaniei de vaccinare asistăm la beneficii substanţiale în rândul persoanelor vaccinate, se confirmă beneficiile şi importanţa vaccinării ca măsură eficientă, corectă, sigură de revenire la normalitate”, spune el.

Potrivit datelor furnizate, marţi, într-o conferinţă de presă, de coordonatorul Campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, din 250.000 de lucrători în sistemul sanitar eligibili au fost vaccinaţi cu două doze 89,96% şi 98,4% cu o singură doză.

“Poate fi observată o scădere cu peste 87%  a ratei de incidenţă în rândul lucrătorilor din sistemul medical şi social, în condiţiile în care au fost respectate aceleaşi măsuri. (…) Practic ,s-a înregistrat o reducere a mediei cazurilor noi săptămânale de la aproximativ 500 de cazuri la aproximativ 50 de cazuri noi săptămânal”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

El a menţionat că a emis o instrucţiune conform căreia lucrătorii din prima etapă de vaccinare vor avea în continuare prioritate dacă nu s-au imunizat, iar în condiţiile în care 42 de centre destinate acestor au fost deja închise, ei se vor imuniza în alte centre.

“Unităţile angajatoare vor solicita Direcţiilor de Sănătate Publică arondarea personalului propriu nevaccinat la un centru de vaccinare funcţional de pe raza judeţului respectiv. Aceste persoane se pot vaccina fără programare în platforma informatică, cu condiţia ca angajatorul să informeze centrul de vaccinare cu 72 de ore anterior şi să pună la dispoziţie lista cu angajaţi pentru a se estima necesarul de vaccinuri”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.

În ceea ce priveşte beneficiarii din centrele sociale şi cei care îi îngrijesc pe aceştia, au fost vaccinate 56,45% dintre aceste persoane, respectiv 86,67% cu o singură doză. În cazul acestei categorii se observă o reducere cu peste 65% a cazurilor de COVID-19 în ultimele patru săptămâni, a precizat Valeriu Gheorghiţă.

“La mai puţin de 2 luni de la debutul campaniei de vaccinare asistăm la beneficii substanţiale în rândul persoanelor vaccinate, se confirmă beneficiile şi importanţa vaccinării ca măsură eficientă, corectă, sigură de revenire la normalitate”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *