Petru Șușcă, managerul Spitalului Județean de Urgență Cluj, a fost demis de către ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Petru Şuşcă a fost criticat în repetate rânduri de către deputatul Emanuel Ungureanu. Ungureanu a trimis mai multe sesizări, la adresa fostului manager al spitalului,  la Ministerul Sănătății.

„În acești șapte ani, cât a fost mandatul meu de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, au fost plini de provocări și, în același timp, realizări. Am învățat că orice obstacol poate fi depășit, dacă ai o echipă dedicată și competentă alături. De aceea, la încheierea acestui mandat, le sunt recunoscător colegelor mele din Comitetul Director, precum și întregii echipe SCJU, pentru sprijinul din acești ani”, a spus Petru Șușca.

Interimatul Spitalului Județean de Urgență Cluj a fost preluat de către Prof. Dr. Claudia Gherman, conferenţiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie şi medic primar de chirurgie generală şi vasculară la Clinica de Chirurgie II.

Comments

comments

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *