Constănțenii sunt invitați la o călătorie culturală printre constelații, în Planetariul din Constanța.

Aici vor avea loc, în perioada 23 – 30 octombrie 2020, zece reprezentanții ale spectacolului de teatru intitulat „Walk This (Milky) Way”, a cărui producție a fost realizată în cadrul proiectului omonim organizat de Rusu I. Georgiana P.F.A. în parteneriat cu Complexul Muzeal de Stiințe ale Naturii Constanța – Secția Planetariu. Alți parteneri: Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați – Secția Planetariu, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Comitetul Județean al Părinților Constanța, Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța și compania de transport auto Business Class Tour.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.), Aria tematică: Artele spectacolului – Teatru. Bugetul total este de 113.500 lei (85.000 lei finanțare A.F.C.N., 28.500 lei contribuție proprie a beneficiarului)

Story: în cadrul unui experiment științifico – social, Julia, Maria și Jean, cei trei astronauți de pe stația orbitală internațională – o americancă, o româncă și un francez – primesc vizita copiilor Juliei și Mariei. Prin intermediul imaginilor proiectate pe cupola Planetariului, al jocului actorilor, al decorurilor și costumelor special concepute, al muzicii tematice, spectatorii vor fi transpuși într-o călătorie spațială imaginară în care vor avea parte de 60 de minute de aventură, suspans, pasiune, iubire, conflict între generații, conflict între sexe, conflict între inteligența umană și cea artificială, mult umor și un final absolut surprinzător.

„Propunem din nou un spectacol de teatru în Planetariu pentru că ambianța oferită de acest spațiu special, combinată cu acțiunea de pe scenă, oferă spectatorului senzații deosebite, dar și pentru că cele două spectacole precedente, „Star Crush” și „Zero Gravity Dimension” s-au bucurat de un mare succes. Colaborarea cu Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a fost, ca de obicei, exemplară, organizatorii, artiștii și publicul beneficiind din nou de o experiență culturală inedită”, a declarat Georgiana Rusu, coordonator de proiect.

Accesul la toate cele 10 reprezentații va fi gratuit, în limita locurilor disponibile (15 locuri / reprezentație), cu respectarea tuturor regulilor privind desfășurarea spectacolelor în spații închise în condiții de pandemie. Rezervările vor fi făcute exclusiv prin mesageria paginii de Facebook Walk This Milky Way. Eventualele modificări ce pot interveni în programul reprezentațiilor vor fi aduse la cunoștința publicului prin comunicări ce vor fi făcute pe pagina de Facebook a proiectului.

  • Text dramatic original: Cristiana Bojthe Keresztes
  • Muzica: Adrian Mihai
  • Regia: Iulian Enache
  • Casting: Lui’s Events
  • Distribuția: Dana Trifan Enache, Luiza Martinescu, Georgiana Rusu, Ștefan Mihai, Andrei Bibire, Andrei Calu
  • Durată spectacol: 60 minute

Programul reprezentațiilor:

  • Vineri, 23 octombrie: ora 19:00
  • Sâmbătă, 24 octombrie: orele 18:00 și 20:00
  • Duminică, 25 octombrie: orele 18:00 și 20:00
  • Luni, 26 octombrie: ora 19:00
  • Marți, 27 octombrie: ora 19:00
  • Miercuri, 28 octombrie: ora 19:00
  • Joi, 29 octombrie: ora 19:00
  • Vineri, 30 octombrie: ora 19:00

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *