Liderii mai multor formațiuni politice din Ungaria, România, Ucraina, Slovacia, Serbia și Croația au semnat un document prin care se angajează să promoveze drepturile maghiarilor din regiune. Documentul a fost semnat și prezentat în cadrul Congresului UDMR, organizat la Cluj.

Declarația de la Cluj a fost semnată de vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen, care conduce și Partidul Creștin-Democrat, aflat în coaliție cu FIDESZ, de președintele UDMR, Hunor Kelemen, și de liderii formațiunilor politice maghiare din regiunea pe care maghiarii o numesc Bazinul Carpatic. Este vorba de un eufemism pentru a desemna teritoriile care au făcut parte din fostul regat maghiar până în 1526. Declarația prevede că aceste formațiuni vor colabora pentru a-i ajuta pe maghiari să își păstreze identitatea. Liderii UDMR au pregătit și o strategie care se referă la viitorii 30 de ani. Această strategie nu se referă doar la păstrarea identității maghiarilor din România, ci și la creșterea nivelului de trai, dezvoltare economică și investiții în infrastructură, spune președintele UDMR, Hunor Kelemen.

La Congresul UDMR de la Cluj participă aproape 1.000 de delegați. Aceștia vor vota programul politic al UDMR, vor alege noua conducere și vor stabili lista candidaților la alegerile pentru Parlamentul European.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *