În data de 5 septembrie 1940, Regele Carol al II-lea predase puterea dușmanului său implacabil, generalul Ion Antonescu, pe care îl numise prim-ministru, cu speranța că acest militar de carieră va reuși să oprească ascensiunea fasciștilor din Mișcarea Legionară.

Însă Ion Antonescu devenise aliatul acestei mișcări extremiste, iar în 6 septembrie Regele Carol al II-lea era silit să semneze un act prin care renunța la Tron. Carol al II-lea a evitat să folosească cuvântul abdicare, semn că dorea să întoarcă la conducerea țării de îndată ce împrejurările ar fi permis acest lucru.

La ora 06.10, potrivit jurnalului său, Carol al II-lea a semnat un manifest în care menționa: ”Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează țara, care se găsește în fața unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut și crescut, să le înlătur, trecând astăzi fiului meu, pe care știu cât de mult îl iubiți, grelele sarcini ale domniei”.

La ora 09.30, Carol al II-lea a coborât în Sala Tronului și și-a luat la revedere de la colaboratorii săi. Le-a strâns mâinile tuturor, dar nu a putut, de emoție, să rostească vreun cuvânt. La ora 10.00, tot în Sala Tronului, Mihai I a depus jurământul de Rege. Pentru că Parlamentul fusese dizolvat de tatăl său, jurământul a fost rostit în fața prim-ministrului, generalul Ion Antonescu, a patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Nicodim Munteanu, și a președintelui Curții de Casație, Dimitrie Lupu.

În 1927, la începutul primei domnii a lui Mihai I, pentru că era minor, jurământul fusese depus de membrii Regenței în fața Parlamentului. În 1940, jurământul depus de Mihai I era unul sumar: ”Jur credință Națiunii Române. Jur să păzesc cu sfințenie legile Statului. Jur să păzesc și să apăr ființa Statului și integritatea teritoriului României. Așa să-Mi ajute Dumnezeu!”.

Citiţi mai multe pe ClujToday.ro şi RFI.ro.