Zona lacurilor montane de acumulare Tarnița – Beliș îi atrage pe tot mai mulți turiști dornici să se bucure de posibilitatea de a-și petrece timpul liber într-una dintre cele mai frumoase zone din România. Lacurile montane permit practicarea unor sporturi precum scufundările, plimbările cu barca sau schijet-ul, pescuitul sau înotul. Zona a fost supranumită Mica Elveție, datorită îngemănării dintre munte și apă.

Unele dintre cele mai spectaculoase peisaje din România se regăsesc în Munții Apuseni, de-a lungul văii Someșului Cald. La o altitudine de aproape 1.000 de metri, este amenajat lacul Beliș-Fântânele, care are o suprafață de aproximativ 10 kilometri pătrați. Lacul acesta îi atrage mai ales pe amatorii de scufundări. Ei au ocazia să exploreze sub apă ruinele fostului sat Beliș, ai cărui locuitori au fost strămutați în anii 1970, precum și ruinele bisericii din Giurcuța, rămasă pe fundul lacului de acumulare. Turiștii vin din toată lumea, spune Gabriela Rădoi, a cărei familie deține o pensiune în Beliș.

Lacul Tarnița, care are o suprafață de 215 hectare, este preferat de cei care practică pescuitul, înotul sau plimbările cu barca sau cu schijet-ul. În principiu, autoritățile au interzis ambarcațiunile cu motor, însă este permisă folosirea bărcilor cu motor electric. De asemenea, turiștii care merg în zonă pot explora și drumurile spectaculoase din Carpații Occidentali. Așa ar fi Șoseaua Acvilelor, spune Viorel Pleșa, președintele Asociației Pelaghia din Mărișel, asociație care promovează turismul în această regiune.

Lacurile de acumulare din Munții Apuseni au fost construite în anii 1970, iar în 1974 erau gata barajele care deservesc mai multe hidrocentrale. Există astfel de lacuri în Beliș, Tarnița, Someșul Cald și Gilău, iar ultima hidrocentrală din acest lanț se află în cartierul clujean Grigorescu.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *