Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța

Primarul Decebal Făgădău a prezentat, în stilul propriu, adică optimisto-triumfalist, raportul Băncii Mondiale despre Constanța.

Edilul a omis, cel puțin în comunicatul de presă remis mass-media și publicat pe site, să prezinte și aspectele negative din acest raport, care nu sunt puține, dimpotrivă.

Am mai scris despre ele AICI, dar revenim acum asupra unui aspect care ne-a scăpat din vedere inițial, și anume numărul de locuri de muncă nou create. Este, probabil, cel mai important indicator economic. În Statele Unite ale Americii, de exemplu, acest indicator, așteptat cu sufletul la gură de analiști și politicieni, dă ora exactă. Dacă numărul este mai mare decât cel prognozat, toată lumea răsuflă ușurată. Dacă nu, nu-i deloc bine. La noi, crearea de noi locuri de muncă ar trebui să fie busola după care să se ghideze politicienii. Nu numai cei care ajung primari, ci toți politicienii.

Să revenim la raport.

Experții Băncii Mondiale spun că, în perioada 2011 – 2017, municipiul Constanța se află pe locul 1al 18-lea în țară în ceea ce privește numărul de locuri de muncă nou create. Optsprezece! S-au creat, în total, 8.500 de job-uri în acești șapte ani, adică numai 1,3% din numărul total de la nivelul întregii țări. Dacă ne uităm la categoriile de servicii nou create, putem deduce foarte ușor că este vorba despre servicii prost plătite, cele mai multe, probabil, cu salariul minim pe economice. Astfel, avem 4.600 de locuri de muncă în comerț, 2.500 în HORECA (hoteluri, restaurante) și 2.000 în servicii administrative și suport.

Iată câte locuri de muncă s-au creat în alte localități:

  1. București-Ilfov:173.800
  2. Cluj: 49.300
  3. Timiș: 46.800
  4. Brașov: 31.300

Continuarea textului o puteți citi în publicația Constanța 100%, dacă dați click AICI.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *